România ta, România mea

- fragment -
Pe un scaun lateral, ceva mai în faţă, o tânară cu alură de viitoare ospatariţă, îmbrăcată elegant într-un trening de fâş roz cu dungi gri şi purtând pantofi sport de culoare albă stropiţi lejer cu paiete strălucitoare, asculta foarte pasional, muzică la telefonul mobil. Printre înclinările fervente de cap, se poate auzi ceva de genul: "lasă-mă să te..., o să vin la mama ta..., dacă nu, să ştii că o să...".
La oprirea tramvaiului intr-o statie oarecare, un tanăr cu o privire plină de inteligentă, se uita plictisit la un caine comunitar care se plimba alene pe stradă, imitand parcă miscarile unui politist comunitar. Lămurit deplin asupra subiectului, isi mută privirea tocmai către fereastra cu tanăra in cauză. Brusc, rămane stupefiat descoperind probabil, tocmai fata visurilor lui. O priveste pret de catva secunde, apoi incearcă să scoată un sunet de admiratie potrivit pentru a impresiona si a transmite starea lui sufletească. Grabit de tramvaiul ce tocmai dă să pornească, tanarul indragostit, nereusind să scoată ceva inteligent, se repede la geam exclamand plin de pasiune: "M..., fă !" Tanăra ii surade ingăduitoare, constientă de farmecul ei personal. Isi dă capul pe spate si priveste plină de mandrie in jurul ei. Un bătran care incerca să isi mestece si ultimi dinti rămasi in gură, interpretează in felul lui gestul tinerei si ii trimite o bezea. Aceasta rămane stupefiată si ii adresează o urare de bine: cădeati-ar ochii de mos libidinos. Domnul in cauză insă nu se supară si cade pe ganduri, amintindu-si probabil de tineretile sale.
Mă apropii de statia unde urmează să cobor si implicit, mă ridic de pe scaun si mă indrept către usă. Mă opresc in spatele unei doamne aflată intre două varste ce arată corespunzator: mică de inăltime, tunsă scurt, lată in spate si mirosind impunător a transpiratie. Asteptand oprirea tramvaiului, incearcă să potrivească degetu-i gros pe butonul de deschidere a usilor. Reuseste tocmai la timp. In timp aceasta se chinuie să isi facă loc pe usă, apuc să imi trec in revistă treburile pe care le-am de facut azi. Incă plin de optimism, dar si de mirosul lasat in urmă de stimabila doamnă, ma indrept către servici. Păsesc linistit cufundat in ganduri cand, simt cum stomacul vrea să imi schimbe directia de mers. Mă uit curios si văd o shaormarie. In fata acesteia, observ cum o tanară se uită cam urat spre produsele aflate in galantar si murmură ceva din gură. Mă apropii crezand că a vazut ceva deosebit, dar tot ce apuc să aud este ceva in genul "... lasă, lasă, o să mă marit eu odată si-o dată si atunci o să mananc de toate si fără nicio grijă ...". Bucuros că nu este ceva grav, cel putin de data asta, mă pregătesc să...




În pădure

Pădurea fremăta sub mângâierea vântului. Frunzele se frecau unele de altele cu o frenezie greu de imaginat chiar şi pentru oameni. Soarele, privind discret la ce se întâmplă în micul luminiş, se ruşină înroşind cerul. O pătură de nori se lasă încet peste pădure. Zgomotul şi miasmele degajate de frecarea frunzelor începu să atragă atenţia vieţuitoarelor. O furnică, zăpăcită de toată agitaţia stârnită, încălecă o alta. Dar, singurul rezultat fu doar o muşcătură de atenţionare, nimerise un furnic.
Deodată, iarba este strivită de o gheară uriaşă. O găină cu picioare lungi şi pieptul uşor zburlit, se plimba plictisită. Deşi era un apus de soare destul de reuşit, ea se plimba agale, total indiferentă, probabil cu gândul la un cocoşel. Paşii ei nervoşi făceau ca penele să îi salte graţios. Vântul îi mângâia fulgii înfiorând-o; cotcodăcitul ei se transformă întrun cârâit de plăcere. Un cocoşel, afişând aparent o mină preocupată, îşi găsi de drum prin apropiere. Prefăcându-se interesat de o gâză imaginară, se aplecă atingându-i uşor cu creasta, câţiva fulgii mânjiţi delicat de un găinaţ. Aceasta se întoarse privind mirată la cocoşel. Razele soarelui aflat acum în spatele ei, îi învăluia penele într-o mantie serafică.
Privind-o, cocoşelul fu cuprins de un uşor tremur. Simţi cum i se întăreşte creasta. Din mintea lui dispărură pe loc gâzele şi viermişorii. Un nou gând se insinua obsedant. Cum să cucerească fiinţa angelică din faţa lui? Cât de mare să fie viermişorul pe care i-l va oferi? Oare ar putea să îndrăznească... ? O uşoară adiere de vânt zburlii şi mai mult fulgii găinii. Privind ochii albaştri ai cocoşelului, găinuşa se simţi flatată. Aerul înmiresmat al pădurii o ameţi pentru o clipă. Ce să facă? Să încerce să fugă şi apoi să se împiedice sperând că cocoşelul va pricepe mesajul? Sau să plece pur şi simplu, indignată de situaţie? Oare să se lase încorsetată de regulii sau să îndrăznească?
Brusc, câţiva stropi de ploaie îl făcură pe cocoşel să o cuprindă protector de după aripi. Îi făcu un semn discret şi fugiră într-un tufiş. El ţanţoş, plin de mândrie, ea ruşinoasă, aşa cum îi stă bine unei găinuşe. Tufişul se agita frenetic, probabil datorită vântului, dar era tocmai bun pentru un adăpost intim. Vai, dar nu. Era deja ocupat. Un alt cocoş, mai mare şi mai fălos, îşi aranjă creasta uşor căzută din cauza ploii. Acesta o privi adânc şi plin de înţelesuri pe micuţa găinuşă. Poate că tânărul cocoşel îi putea oferi câteva sentimente trecătoare dar, un cocoş adevărat, plin de prestanţă i-ar putea oferi mai mult mai multe. Râme mult mai mari şi mai grase, un loc de ouat mai bine plasat... Genele tinerei găinuşe fluturară uşor în semn de simpatie. Tânărul cocoşel cârâii supărat. Poate că nu putea oferii încă un loc de ouat, dar pădurea este mare şi râme sunt destule, atunci când eşti tânăr şi plin de vise.
- va urma -




Contraste

Lumină sonoră,
Ghirlandă de voci,
Spovedania lumii de-o oră,
Moleşeala unei roci,
Murmurul de împotrivire
Al muntelui în prăbuşire,
Farmecul unei clipe,
Tinereţea unei bătrane,
Ţipătul de fericire
Când poetul compune.



O nouă lume

Un sunet se aude,
O pasăre ce ţipă,
Strigându-şi poate dorul
De o planetă mitică.

Un forfot surd, adânc,
Ce lumea-o-nfioară,
Parând a vrea să spună
Că lumea o să moară.

Dar iată, foşnetul se înteţeşte,
Planeta se frămantă,
E un glas care vesteşte
A lumii osândă.

E o furtună, e o simfonie,
E renaşterea la viaţă,
A noii lumi
Ce va să vie